Ce pot sa zic? Acum cred ca ajung sa inteleg ce dorea cu adevarat Alex din Into The Wild. Copacul sub care stau imi ofera mult mai mult decat unii oameni,cei care nu merita.
Suntem naivi a crede ca mai respira cineva cu noi,doar frunzele isi ingana doina..
Mustrarile te bat in cap la fiecare greseala repetata…inimii iertam totul,ratziunii nu!
Gasesc exemplu..
Stii,stateam pe un scaun,foarte nesigura(din cauza ca am fost aruncata nebenevol acolo,si anume pe acel scaun). Eu as vrea sal schimb,sami aleg unul mai frumos si mai comod,asa cum place inimii mele. Problema?
Nu cred..probabil doar nesiguranta oferita de picoarele catzarate pe viitorul meu scaun. Lumii ii place sa loveasca,sa zguduie ,sa injure,sa nedumereasca,sa critice,sa scuipe..sa zicem sa trezeasca cele mai murdare si urate si simtiri.
Stii..si eu continui sa stau pe scaun..si ma apuca frigurile.
Frigurile provocate de goliciune,prostie si banalitate..imi vine greu..mii dor de atingerea mainelor duci cu miros de “eu-cred-in-tine”
Scaunul ma asteapta. Puterea e in:“a indrazni”
Snakes-4,5(nebunu’)
